UPDATE | Duminică, echipa Irina Bara/Monica Niculescu a fost învinsă de perechea Kaja Juvan/Tamara Zidansek, scor 4-6, 6-2, 6-4, în două ore şi 44 de minute. Meciul a început sâmbătă, dar a fost suspendat atunci în primul set, din cauza ploii.
UPDATE | Duelul Slovenia – România a ajuns la scorul de 2-2, în barajul de calificare la Fed Cup. Învingătoarea se va decide în duelul de la dublu dintre Kaja Juvan / Tamara Zidansek și Monica Niculescu / Irina Bara. Dar, meciul a fost întrerupt din cauza furtunii și se va relua duminică, de la ora 12:00, de la scorul de 3-3 în primul set.
România a condus cu 2-0, dar Juvan (121 WTA) a învins-o pe Jaqueline Cristian (180 WTA), scor 6-2, 6-4, iar Zidansek (102 WTA) a depășit-o pe Ana Bogdan (58 WTA), scor 3-6, 7-6(4), 7-5, în meciurile de simplu jucate sâmbătă.
La tenis feminin, România conduce cu 2-0 Slovenia, după primele două meciuri ale întâlnirii de Billie Jean King Cup de la Koper, din calificările pentru turneul final al competiţiei.
Jaqueline Cristian (180 WTA) a învins-o pe Tamara Zidansek (102 WTA) cu 6-1, 4-6, 6-3 în al doilea meci de vineri.
Ana Bogdan (58 WTA) a adus primul punct după o revenire fantastică de la 0-4 în decisiv: 3-6, 6-3, 6-4 cu Kaja Juvan (121 WTA).
Sâmbătă sunt programate trei partide pe zgura de la Koper: Ana Bogdan – Tamara Zidansek (ora 12:00), Jaqueline Cristian – Kaja Juvan și Monica Niculescu / Irina Bara – Nina Potocnik / Pia Lovric.
Cei doi căpitani nejucători, Horia Tecău și Andrej Krasavek, își pot schimba nominalizările pentru ziua de sâmbătă atât la simplu, cât și în meciul de dublu, care va avea miză doar dacă se ajunge la scorul de 2-2. Din echipa României mai face parte și Alexia Todoni, care nu a disputat niciun meci oficial în competiția inter-țări până acum.
Învingătoarea întâlnirii de la Koper se va califica la turneul final al Billie Jean King Cup. Învinsa va juca în play-off, în noiembrie.
Echipa României, condusă de căpitanul nejucător Horia Tecău şi antrenorii Alina Tecşor-Cercel şi Daniel Dobre, este compusă pentru acest meci din Ana Bogdan – locul 58 WTA la simplu, 273 la dublu, Irina Maria Bara – 234 la simplu, 122 la dublu, Jaqueline Adina Cristian – 180 la simplu, 529 la dublu, Anca Alexia Todoni – 719 la simplu, 988 la dublu şi Monica Niculescu – 42 la dublu.
Căpitanul nejucător al Sloveniei, Andrej Krasevec, contează pe Tamara Zidansek – locul 102 la simplu, 53 la dublu, Kaja Juvan – 121 la simplu, 467 la dublu, Nina Potocnik – 266 la simplu, 535 la dublu, Pia Lovric – 572 la simplu, 660 la dublu, Ela Nala Milic – 1.090 la simplu.
Singurul meci direct dintre cele două echipe a avut loc în anul 2000 și a fost câștigat de Slovenia cu 3-0, în Spania, la Murcia, în Grupa I a zonei Europa/Africa.